Pasiunea italienilor „vorbesc mâinile” este cunoscută în întreaga lume. Dar, așa cum s-a dovedit, multe gesturi contrazic limbajul surdo-mutului, care este folosit de mii de oameni din țară. Prin urmare, Guvernul trebuie să elaboreze un proiect de lege care reglementează situația actuală.
Posibilitatea de a „vorbi cu mâinile” a glorificat italieni din toată lumea, alături de pizza, paste și espresso. În fiecare zi, italienii combină vorbirea și gesturile într-un singur flux de informații, în care mâinile joacă un rol la fel de important decât limba. Ei înșiși nici nu își dau seama de acest raport, însă, în ochii străinilor, această caracteristică pare foarte curioasă. Deși pentru unii va părea obositor: expresiile faciale speciale și gesturile făcute în Italia adesea intră în conflict cu gesturile clasice ale persoanelor surde și greu de auzit, care nu sunt în măsură să-și folosească vocea în comunicare.
O persoană fără experiență poate confunda ușor gesturile simple zilnice italienești cu limba folosită de persoanele cu probleme de auz. Cu toate acestea, acestea din urmă insistă asupra recunoașterii la nivel de stat a diferențelor dintre Limba de semn italiană (Lingua dei segni italiana (Lis)) și gesturi simple. Aceștia asigură că este necesar să se stabilească un „limbaj al semnelor” care să aibă un statut special și care să nu fie asemănat cu gesturile rapide folosite de italieni fără niciun motiv.
Profesorul de psihologie de la Universitatea din Roma Tre, Isabella Poggi, a descoperit în studiul său că italienii folosesc în total 250 mișcări diferite ale mâinii.
Într-un interviu acordat BBC, ea a explicat: "Am adoptat limba semnelor de la greci. Când au ajuns în sudul Italiei și au colonizat Napoli, aceștia au folosit această practică pentru a vorbi și a rămâne nemaiauziți. În același timp, limba semnelor a început să completeze vorbirea orală."
Gesturile expresive italiene au devenit subiect de studiu nu numai pentru italienii înșiși, dar au trezit și interesul peste hotare. Ceea ce merită doar un studiu detaliat pe această temă, publicat nu cu mult timp în urmă în New York Times. Prima carte din acest domeniu a fost „Expresii faciale antice ale gesturilor napolitane”, publicat în 1832 de Canon Andrea de Jorio. Ulterior, a servit ca material pentru crearea Dicționarului gestual din 1958.
Cu toate acestea, societatea surdo-mută este sceptică pentru astfel de studii și se întreabă ce rol a jucat limbajul semnelor în istoria italiană. Mai mult, a existat demult o mișcare care susține adoptarea unei legi care să recunoască limba semnelor italiene. De exemplu, în 2001, activiștii mișcării au protestat timp de două zile în fața clădirii parlamentului, astfel încât limbajul semnelor să primească drepturi egale cu vorbirea orală și astfel persoanele surde și greu de auzit să poată participa la egalitate în societate.